Monumente comemorative ale eroilor neamului din judeţele Harghita şi Covasna

Marian Nencescu
Direcţia Informare şi Relaţii Publice

(în "ANGVSTIA", nr. 10, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2006, p. 227-234)

1. Întoarcerea la eroi

La 8 septembrie 1994, Armata Română dezvelea o placă de marmură pe faţada primăriei din municipiul Sfântul Gheorghe, judeţul Covasna, în memoria sacrificiului ostaşilor care au eliberat oraşul de ocupaţia hortystă. Se împlineau 50 de ani de la acel eveniment. Cu acelaşi prilej, fusese renovat şi monumentul închinat locotenentului David Păiuş, de la Arcuş. Făcuse parte din Divizia 1 Vânători de Munte, şi murise la 7 septembrie 1944, în luptele pentru cucerirea cotei 620,2, din apropiere.


Dacă la ceremonia religioasă de la Arcuş participaseră doar câţiva foşti camarazi de arme, soţia şi fiica eroului şi, evident reprezentanţi ai unităţii de vânători de munte din localitate, la festivitatea din 8 septembrie, din centrul oraşului Sfântul Gheorghe, asistenţa părea la fel de redusă. Ca ziarist militar, am pus întrebări. Răspunsurile, ocolite şi reţinute nu m-au convins. Nu puteam atunci înţelege reţinerea, poate chiar grija autorităţilor de a nu exagera cu o ceremonie publică de cinstire a eroilor, de a nu supăra, de a nu "face valuri". Le fel de enigmatică părea însă lipsa de reacţie a publicului. Se părea că totul este pus sub un clopot de tăcere. Chiar şi cei care vorbeau româneşte stăteau parcă mai la margine, vădit reţinuţi. Era un semn de întrebare, pentru un oaspete nou venit. De atunci, am avut ocazia să vin în nenumărate rânduri în contact cu localnici din judeţele Harghita şi Covasna, cu militari, jurnalişti, istorici, arhivişti şi preoţi, cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Reacţia diferea în funcţie de temperament, de gradul de educaţie, dar avea un numitor comun: fiecare etnie cu eroii săi, ca să ne păstrăm în limitele temei abordate acum. Aşa să fie oare?



2. De la "cultul morţilor", la "cultul eroilor"

Cultul eroilor a apărut în Antichitate. Obiceiul ca şefii militari să fie înmormântaţi cu onoruri specifice este foarte vechi. De regulă, ceremonialul funerar includea utilizarea carului mortuar, împodobit cu panglici şi ghirlande, a cortegiului alcătuit din foşti camarazi ai defunctului, dar şi bocitoare ori femei care împărţeau apă, miere şi vin asistenţei. Toate aceste ceremonii aveau darul de a asigura defunctului un acces cât mai lesnicios spre "ţinutul lui Hades", acolo unde ajungeau doar "cei mai viteji, drepţi şi vrednici dintre eroi". Antichitatea greaco-latină asocia ţinutul morţilor cu "insulele fericirii, ale norocului şi păcii", respectiv Câmpiile Elizee. Acelaşi cult se practica, cu diferenţe locale, în spaţiul gotic, cu deosebirea că rolul de călăuză spre ţinutul lui Hades, îi revenea zeului Hermes, un fel de crainic şi vestitor al Tatălui ceresc (1).

Tot de atunci datează şi obiceiul împodobirii mormintelor - construite sub formă tumulară (movile artificiale, de pământ) sau marcate cu "stele" (stâlpi funerari) cu efigii, epitafuri sau imagini ale decedatului. Unele din aceste morminte, risipite practic în tot arealul carpato-dunăreano-pontic, conţin adevărate tezaure arheologice, piese de mare valoare ce fac faima multor muzee, inclusiv din unele capitole europene. Între divinităţile cele mai des invocate la ceremoniile funerare amintim pe Fraţii Dioscuri (Castor şi Pollux). Iconografia curentă îi înfăţişează călări, înarmaţi şi având deasupra capului un simbol magic - o stea, foarte asemănătoare cu aureolele sfinţilor creştini. "Stelele" votive descoperite în Dacia cuprind şi o altă imagine frecvent întâlnită - "cavalerul trac", un model de "erou" public în numele căruia se oficiau ceremonii funerare, însoţite de ospeţe rituale (op. cit.).

Cu timpul, ideologia cultică s-a materializat şi prin construirea unor monumente simbolice închinate memoriei eroilor, purtând denumirea de cenotafuri. Acestea nu conţineau şi rămăşiţele pământeşti ale persoanei decedate, ci aveau doar rolul de a perpetua memoria mortului, de a-i ajuta sufletul "să treacă Styxul". Un astfel de cenotaf este monumentul de la Adamclisi, construit de împăratul Traian în anul 106 e.n. pentru a celebra victoria împotriva "coaliţiei barbare", denumire ce identifica, în mod curent, populaţia geto-dacă autohtonă. Bogat împodobit cu sigle, trofee şi reliefuri, Tropheum Traiani (astăzi reconstruit) este un exemplu de monument cultic, în varianta oficială, promovată de Roma în scopul afirmării supremaţiei militare. De altfel, în acelaşi perimetru arheologic se mai află şi mormintele a 3800 de ostaşi romani, căzuţi în luptele din Dobrogea, dar şi al unui şef militar (local?), căzut ulterior pe câmpul de luptă.

Odată cu trecerea la religia creştină, locul "cavalerului trac" şi al fraţilor Dioscuri a fost luat de Sfântul Gheorghe - dragonoctonul (ucigătorul de balaur). În tradiţia populară, acest sfânt militar, fost comandant (general) roman în slujba împăratului Diocleţian (303-304 e.n.), convertit la creştinism şi decapitat din porunci imperiale pentru curajul de a-şi afirma credinţa în Hristos, a înlocuit modelul imagologic al "cavalerului trac". De altfel, moaştele sale au poposit inclusiv pe teritoriu românesc, fiind adăpostite la Mânăstirea Ciolanu, judeţul Buzău. Sub flamura Sfântului Gheorghe au dus jertfa martirajului Constantin Brâncoveanu şi cei patru copii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache, Mircea cel Bătrân şi marele voievod Ştefan al Moldovei, care şi-a înscris pe flamurile sale de luptă efigia sfântului, alături de chemarea:

"O, tu, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, tu care eşti în nevoi şi nenorocire mare ajutor, primeşte şi de la noi această negociere, a smeritului tău rob, domnul Ioan Ştefan Voievod."



3. Sfinţii creştinătăţii şi martirii neamului

Sub ocrotirea divină a sfinţilor creştini, toţi eroii neamului, de la cei 48 de eroi martiri ai trupelor de pompieri, căzuţi în luptele din Bucureşti, la 13 septembrie 1848 şi înmormântaţi la 15 septembrie la Biserica Sfântul Gheorghe "Farmazon" de pe fostul Pod de Pământ (actual, Calea Plevnei), continuând cu miile de eroi de la Plevna, Griviţa şi Smârdan, din Războiul de Independenţă (1877-78) şi cu ostaşii care s-au avântat "uşori ca şoimul ce zboară de la munte", pe crestele Carpaţilor, în Sfânta zi de Duminică 15 august 1916, ca să-i elibereze pe fraţii ardeleni.

Ei şi-au adus jertfa de sânge, sfidând moartea şi pe vrăjmaşi deopotrivă, înscriind răsunătoare pagini de istorie. Fără sacrificiul lor nu am mai fi cunoscut, poate, momentul înălţător al marii Uniri, "izbând dreptului şi a dreptăţii", cum o numea Nicolae Iorga. Tributul de sânge pentru victoria finală, consemnat în documentele oficiale, este cutremurător: 800.000 de eroi - morţi răniţi şi dispăruţi. Acesta a fost preţul de sânge al Unirii.



4. Cinstirea eroilor - o reparaţie morală

După întâiul război mondial, ţara întreagă era un cimitir. Iată cum descrie publicaţia "Cultul eroilor" acele vremuri: "Pe câmpii, în crânguri, prin sate, prin munţi sau pe un platou neted se isca câte o cruce cioplită primitiv, atât cât îi mai rămăsese unui camarad grăbit să o ridice. Iar la căpătâi, era un nume şters ca un izvod şi un mănunchi de flori de câmp …" (2)

Ca urmare a faptului că mulţi săteni trecuseră la arăturile de primăvară, trăgând brazdă direct peste morminte, de teamă să nu le rechiziţioneze statul pământurile, Marele Stat Major a ordonat (O.St.M. nr. 5262/1919) ca toţi jandarmii rurali să ia de urgenţă măsura "identificării tuturor mormintelor şi îngropării creştineşti a osemintelor risipite". Această dispoziţie, adusă la îndeplinire împreună cu preoţii şi învăţătorii de la sate, a constituie prima îndatorire publică ce a revenit autorităţilor recent instalate în teritoriul unit al României Mari. Odată cu identificarea mormintelor s-a procedat la adunarea primelor date privind numărul morţilor. Jandarmii rurali aveau chiar ordin să ia măsuri împotriva celor care nu se conformau. Totodată s-a dispus ca mormintele vremelnice să fie înlocuite prin "opere comemorative durabile". Rolul de a coordona această acţiune, a revenit, conform legii, "Societăţii pentru monumentele eroilor căzuţi în război", patronată de Regina Maria (înfiinţată la 12 septembrie 1919). Din comitetul director mai făceau parte patriarhul primat al României - Miron Cristea - reprezentanţi ai Armatei şi ai Jandarmeriei, dar şi un comitet de doamne, reprezentând ceea ce s-ar putea numi astăzi "societatea civilă".

Ulterior, în 1920, a fost adoptată "Legea pentru cinstirea eroilor căzuţi", având drept obiectiv "identificarea mormintelor şi realizarea de lucrări de amenajare şi înfrumuseţare". În baza acestei noi legi, au fost înălţate, în toată ţara, lucrări de artă pentru eternizarea memoriei ostaşilor căzuţi pe front. Cu acelaşi prilej s-a luat pedepsirea cazurilor de profanare a mormintelor.

La nivelul comunelor rurale s-a instituit "Cartea de Aur", care urma să cuprindă numele tuturor eroilor locali, iar, la rândul lor, familiile eroilor urmau să primească o Diplomă specială iar pe case trebuia aplicat "Semnul aducerii aminte", un însemn fabricat din bronz sau ceramică. Cu acelaşi prilej s-a instituit şi sărbătorea naţională Ziua Eroilor, omagiată anual de Înălţarea Domnului (a 40-a zi, după Sfintele Paşti).

Timp de peste două decenii, Societatea "Cultul eroilor" a ridicat pe tot teritoriul României, cu sprijinul autorităţilor locale, dar şi al unor donatori cu dare de mână, numeroase mausolee, cimitire de război, cenotafuri, alte opere comemorative şi însemne de război specifice. Lista acestora este impresionantă. Vom aminti doar Arcul de Triumf, mausoleele de la Mărăşeşti şi Focşani, ansamblul de la Târgu Jiu, Crucea de pe Caraiman, dar şi alte monumente, astăzi demolate, de la Oradea, Cernăuţi etc.

În judeţele Harghita şi Covasna s-au construit, între anii 1920-1938, următoarele monumente şi cimitire de război (3):

· Cimitirul din municipiul Miercurea-Ciuc; construit în anul 1928; adăposteşte mormintele a 1123 ostaşi din primul război mondial (644 identificaţi, 479 neidentificaţi); între aceştia doar 35 sunt români; în preajma cimitirului s-a plantat, în 1928 o lizieră de brazi;

· Mausoleul şi cimitirul eroilor din Odorheiu Secuiesc; construit pe dealul Cuvar, în 1929; în faţa mausoleului, în partea dreaptă, sunt 8 morminte ale ostaşilor români, din primul război, în spate sunt 35 de morminte ale ostaşilor din al II-lea război;

· Mausoleul de la Topliţa (situat la 8 km de oraş); cuprinde osemintele a 771 ostaşi români din primul război şi a 3 ostaşi din al II-lea război;

· Cimitirul din Bilbor, judeţul Harghita; cuprinde o groapă comună şi alte 60 de morminte individuale; în 1972, elevii de la şcoala generală din localitate, împreună cu cadrele didactice, au ridicat în cimitirul de la Bilbor o cruce grosolană, din fier-beton pe care au aplicat o placă de tablă, rudimentar executată, cu următorul text: "Ostaşi eroi din divizia comandată de generalul Moşoiu - cu jertfa voastră de sânge aţi realizat idealul de veacuri - Unitatea naţională".

· Cimitirul din Pângăraţi, judeţul Harghita (la 21 km de Gheorghieni, spre Lacul Roşu); cuprinde mormintele a 132 ostaşi (un singur ostaş este identificat, după cruce, Moldoveanu Iosif); se mai păstrează doar o placă de marmură cu înscrisul "1914-1918 Dănţuraş", vechea denumire a localităţii;

· Mormântul soldatului Vasile Moraru, căzut la datorie în august 1916, în satul Porumbenii Mici, judeţul Harghita; este îngrijit de personalul Haltei CFR Porumbenii Mici;

· Mormântul comun a 2 ostaşi români neidentificaţi - comuna Secuieni, judeţul Harghita;

· Mormintele din comuna Frumoasa, judeţul Harghita, situate în curtea bisericii ortodoxe; aici sunt îngropaţi 5 ostaşi (caporalul Benga G. Ioan, caporalul Cislaru V. Constantin, soldatul Călăican V. Alexandru, soldatul Schelaride N. Nicolae şi soldatul Ţintea N. Nicolae);

· Mormintele a 3 ostaşi români, în Cimitirul din satul Lunca, judeţul Harghita;

Recapitulând, în judeţele Harghita şi Covasna a existat până la mijlocul deceniului şapte al secolului trecut, un mare număr de cimitire, mausolee şi morminte de război, cu mult mai numeroase decât cele consemnate în monografii oficiale. De altfel, o lucrare "clasică" în domeniu (4) consemnează prezenţa, în judeţul Covasna a 15 monumente (5 româneşti, între care 2 dedicate lui Nicolae Bălcescu şi unul trecerii lui Mihai Viteazul prin secuime - ansamblul monumental de la Sfântul Gheorghe), iar în judeţul Harghita - 10 monumente (3 româneşti, respectiv mausoleele şi cimitirele de la Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Topliţa). Istoriografia oficială, din teama de a nu leza etnia majoritară în aceste judeţe, a evitat "cu eleganţă" orice referire la eroii români. De altfel, însuşi termenul de "eroi de război" era înlocuit cu acela de "luptători antifascişti şi pentru libertate şi democraţie", iar Ziua Eroilor, a devenit, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 117/23 octombrie 1975, Ziua de 9 Mai. Abia după Revoluţia din 1989 s-a revenit la tradiţionala Înălţare, aşa cum apare în practica ortodoxă.

În fapt, numărul monumentelor şi mormintelor de război acoperă, în judeţele menţionate, practic tot arealul locuit de români. Curţile bisericilor ortodoxe din localităţile Sita Buzăului, Mărtăuş, Zagon, Magheruş, Dobârlău, Teiu şi altele, pentru a ne referi doar la judeţul Covasna, adăpostesc morminte de eroi de război români.

Acelaşi lucru este valabil pentru judeţul Harghita, cu referire directă la bisericile din localităţile Corbu, Sărmaş, Subcetate, Tulgheş, Sânmartin, Călăuţaş, Dăneşti, Lunca de Jos etc.

O statistică neoficială, întocmită în 1984 de specialişti de la fostul Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, la cererea Ministerului Apărării Naţionale, nepublicată (3), consemnează existenţa, în judeţul Covasna, a 2 cimitire din al II-lea război mondial, 5 monumente şi 37 morminte ale ostaşilor români, iar în judeţul Harghita 4 cimitire, din ambele războaie, 3 monumente şi 95 de morminte.

Cu totul alta este situaţia atunci când ne referim la starea fizică a acestor monumente. Acelaşi raport (op. cit.) consemnează, cităm:

"Majoritatea acestor monumente sunt îngrijite, iar organele publice locale au luat, de-a lungul anilor măsuri de reparare, întreţinere şi valorificare."

Cu menţiunea că mormintele respective aparţin ostaşilor de etnie maghiară, foşti combatanţi în armata austro-ungară sau în trupele hortyste, situaţia ostaşilor români este cu totul alta. Iată câteva constatări: au dispărut însemnele şi înscrisurile; au fost modificate, fără aprobare, planurile întocmite de constructori; lipsesc, în majoritatea cazurilor, căile de acces la majoritatea cimitirelor şi operelor comemorative, la fel plăcuţele indicatoare.

Se mai semnalează că, în 1975 s-au alocat 70.000 lei pentru restaurarea mausoleului de la Odorheiu Secuiesc, dar "fără un rezultat vizibil" (s-au făcut lucruri superficiale, zugrăveli şi tencuieli de mântuială). Mai grav este că, sub pretextul restaurării, a fost modificată forma şi structura iniţială a mausoleului şi au "dispărut complet" crucile ostaşilor români din primul război mondial. La Bilbor, mormintele individuale au fost distruse, iar în locul însemnelor de căpătâi au fost puse pietre. La Pângăraţi, crucile ostaşilor români sunt în paragină, iar în Frumoasa nici nu mai sunt semne de căpătâi, iar mormintele sunt "ca nişte moviliţe". La Tarcău lipsesc plăcile memoriale iniţiale, fiind înlocuite din plăci de beton nefinisat.

Cel mai grav act de profanare a avut loc la cimitirul din Odorheiu Secuiesc. În anii 1962 şi 1982 a fost spartă uşa de acces, iar osemintele au fost aruncate la gunoi, de unde au fost recuperate parţial.

"Osemintele au fost recuperate şi introduse în mausoleu de cetăţeni cu frica lui Dumnezeu" se spune în Raportul menţionat, iar aceste fapte se petreceau în plină "epocă de aur" ceauşistă!

Concluzia o găsim într-o lucrare publicată în 2004 (5). În judeţul Covasna există în prezent 72 de momente comemorative maghiare şi 29 plăci comemorative, iar în Harghita 104 monumente şi 73 plăci comemorative. Cât despre numărul şi starea monumentelor şi mormintelor româneşti, nu mai avem nimic de spus!



5. Eroi ai Internelor, căzuţi în uitare

La 8 iunie 2000, după îndelungi tratative şi stratageme, era dezvelit, în comuna Aita Mare, din judeţul Covasna primul monument dedicat jandarmilor români din zonă, construit după război. În fapt este vorba de o restituire istorică. În 1921, doi jandarmi din Compania de Jandarmi Sfântu Gheorghe, plutonierul Ioan Tatu şi sergentul instructor Ioan Grindeanu au fost ucişi în timp ce urmăreau un infractor periculos. Asasinii au fost urmăriţi, judecaţi dar nu au făcut o zi de puşcărie, refugiindu-se în cele din urmă în Ungaria. Şase ani mai târziu, la 2 octombrie 1927, monumentul dedicat jertfei celor doi jandarmi era finalizat şi sfinţit. În 1940, la retragerea autorităţilor române era în bună stare, dar odată cu ocupaţia hortystă avea să fie dezafectat. Reînnodând firul tradiţiei, monumentul a fost reconstituit, după proiectul iniţial, prin strădania jandarmilor covăsneni, fiind amplasat în parcul din faţa primăriei locale.

Un alt monument din oraşul Sfântu Gheorghe, situat în faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie este dedicat "memoriei poliţiştilor trecuţi în nefiinţă". Monumentul a fost inaugurat în 1996, în prezenţa P.S. Ioan, episcopul Harghitei şi Covasnei, cu prilejul Zilei Poliţiei. Fără a face o trimitere directă la fapte şi întâmplări din istoria recentă a României, din mărturia fostului şef al Miliţiei Judeţene Covasna, colonelul (r) Gavril Ardeleanu, monumentul este dedicat inclusiv maiorului Aurel Agache, fost şef al formaţiunii economice de la Miliţia oraşului Târgu Secuiesc, ucis în mod bestial în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Mărturii oficiale semnalează că ofiţerul a fost victima unui grup de 5 indivizi de etnie maghiară, care l-au scos din sediul Miliţiei, l-au lovit fără milă, până la deces. Apoi, cadavrul a fost profanat, fiind expus câteva ore în piaţa oraşului Tg. Secuiesc, timp în care mai multe persoane l-au scuipat şi l-au lovit cu picioarele.

Mormântul maiorului Ion Aurel Agache se află în comuna Podul-Turcului, din judeţul Bacău (5). În acelaşi timp, asasinii au fost judecaţi, condamnaţi.

În comuna Sântion Lunca la moara din localitate se află o placă comemorativă, dezvelită în 1971, cu următorul text: "Aici a căzut la datorie, în lupta cu flăcările, pentru salvarea morii, soldatul Vasile Popiuc, din Compania de Pompieri Sfântu Gheorghe". Soldatul Vasile Popiuc a murit pe timp de pace, la 25 august 1969, în timp ce salva vieţi omeneşti. Este înmormântat în comuna Moldova-Suliţa, judeţul Suceava.

La Miercurea-Ciuc, în faţa sediului Poliţiei judeţene a fost înălţat un monument, care nu face referire la nici un erou, nominalizat în mod direct.

Un alt erou al Ministerului Administraţiei şi Internelor, ce nu are nici măcar parte de o placă memorială este fostul plutonier de poliţie Liviu-Teofil Chenchişan. Acesta lucra, în 1989, ca şef de post în comuna Dealu, judeţul Harghita. A fost agresat de patru infractori din comună, de naţionalitate maghiară, fiind ucis în bătaie, apoi, cadavrul, incendiat, a fost părăsit într-o curte din localitate. Soţia subofiţerului şi cei doi copii minori au fost salvaţi de câţiva cetăţeni cu suflet generos, ulterior părăsind definitiv judeţul Harghita. Fostul subofiţer este înmormântat în cimitirul din localitatea Beclean, judeţul Bistriţa, iar asasinii au fost graţiaţi.

Sintetizând datele expuse până aici, putem avansa şi câteva concluzii referitoare la situaţia monumentelor dedicate eroilor Ministerului Administraţiei şi Internelor în zona analizată. Astfel: pentru jandarmi, pompieri şi poliţişti nu s-au construit monumente care să facă trimitere la perioada interbelică; jertfele omeneşti şi sacrificiile produse pe timp de pace au fost, în cele mai multe cazuri ascunse, negate, minimalizate; nu s-au înălţat monumente şi nu s-au aplicat însemne la căpătâiul eroilor căzuţi în campania din est (în timp ce foştii combatanţi, etnici maghiari au beneficiat, în unele cazuri de asemenea privilegii (3); multe construcţii semnalate în urmă cu 2-3 decenii au dispărut sau se află într-un stadiu avansat de degradare; în nici o lucrare de specialitate nu se fac referiri la starea monumentelor, la "intervenţiile" de ordin arhitectural şi constructiv făcute de-a lungul anilor, unele cu totul neispirate şi chiar făcute cu rea voinţă.

Multe sunt însă situaţiile similare, când fapte care, în mod normal nu pot fi date uitării, sunt pur şi simplu negate, eludate sau ascunse. Sângele morţilor cere însă dreptate. Nu pentru noi, ci pentru urmaşii noştri, pentru cei ce vor veni şi ne vor judeca. Poate că atunci vor ieşi la lumină şi alte fapte şi întâmplări, numărul crucilor, al monumentelor şi însemnelor comemorative va spori semnificativ.. Atunci când se va scrie istoria reală a convieţuirii interetnice din aceste judeţe, când vor dispărea patimile şi se vor şterge rivalităţile, vom avea şi noi prilejul să ne numărăm şi să ne cinstim eroii.



6. Intrarea în normalitate

Am semnalat în această lucrare câteva monumente şi morminte de război din perimetrul judeţelor Harghita şi Covasna, dar mai ales am urmărit destinul lor, de la inaugurare şi până în prezent. S-a subliniat, în primul rând lipsa unor monumente semnificative privind sacrificiul unei anumite categorii de militari şi funcţionari ai statului, starea jalnică a celor care încă mai există, delăsarea autorităţilor, dar şi lipsa de interes, în ultimă instanţă de spirit gospodăresc, a celor cărora le sunt adresate monumentele respective. De bine de rău, astăzi există condiţii pentru realizarea de noi monumente, pentru restaurarea şi punerea în valoare a celor vechi. Cadrul legal permite demararea de "noi construcţii". De asemenea arhitecţii, artiştii plastici, edilii localităţilor au mână liberă să treacă la treabă. Entuziasm a existat, la fel şi voinţă publică. Rezultatele însă contrariază. Au apărut mai puţine monumente decât speram şi de cele mai multe ori contestate chiar de publicul beneficiar. Încă o dată s-a dovedit că nu libertatea de creaţie a lipsit artiştilor, ci chiar lipsa de rezonanţă cu subiectul abordat. În fond, se poate acuza direct lipsa de har, tratarea prea "abstractă", excesiv "estetizată" a unor subiecte de interes public, cum ar fi sacrificiul, devotamentul, curajul civic. Avem, din păcate, prea puţine monumente de artă dedicate eroismului civic. Multe fapte din trecut şi din contemporaneitate riscă să dispară definitiv din conştiinţa publică. Exemple de eroi, modele de comportament, pilde de eroism rămân, din motive mai multe sau mai puţin subiective, în afara perimetrului public.

Credem cu tărie că, cel puţin în acest domeniu nu ar trebui să funcţioneze criteriile etnice. Ca reprezentanţi ai unui serviciu specializat din Ministerul Administraţiei şi Internelor ne-am bucura ca între iniţiativele locale să figureze şi înălţarea unor monumente pentru poliţişti, pompieri, jandarmi, etnici maghiari, sau aparţinând altor naţionalităţi, care au fost modele de comportament şi curaj civic, jertfindu-şi viaţa pentru binele public.

Grija pentru ridicarea şi punerea în valoare a actualelor şi viitoarelor monumente aparţine, în primul rând, colectivităţilor locale. Este bine şi în spirit european să păstrăm memoria publică integrală, să tratăm trecutul şi prezentul fără nici o nuanţă de părtinire, mai ales că monumentele sunt o oglindă a conştiinţei publice. Aşa cum întotdeauna adevărul iese la iveală, ascunderea sau falsificarea lui se răzbună într-o zi. Comportamentul cetăţenilor, chiar dacă nu ne convine la un moment dat, se poate schimba. Iar atunci, atitudinea autorităţilor nu mai are nici o justificare. Grija pentru construirea şi îngrijirea monumentelor aparţine, desigur, instituţiilor interesate dar în primul rând autorităţilor locale. Situaţia din judeţele Harghita şi Covasna este desigur grea pentru monumentele şi cimitirele aparţinând comunităţii româneşti. Amintim că de un tratament similar au avut parte, după 1989 şi monumentele "ostaşului sovietic eliberator", exilate astăzi în locuri cât mai izolate, dar protejate, la fel ca orice alte monumente, de convenţiile şi tratatele internaţionale la care România a aderat.

Grija pentru monumente este în primul rând o datorie cetăţenească. Un bun gospodar, un primar luminat, un preot cu har sau un comandant de unitate destoinic ştie că a construi un monument înseamnă, în primul rând, a face o investiţie de durată. El reprezintă o moştenire pentru urmaşi, un semn al tăcerii şi strădaniei noastre omeneşti. Şi atunci de ce să privim lucrurile îngust, sectar, segregaţionar? Oare acesta este mesajul pe care îl transmitem urmaşilor? Experienţa interbelică ne îndeamnă la reflexie. Nici atunci nu erau bani, iar voinţa politică era la fel de divizată ca şi astăzi. Au existat însă minţi luminate care au văzut în viitor. Am vrea să avem şi noi cutezanţa şi vizionarismul acestor înaintaşi!

De aceea noi, reprezentanţii instituţiilor publice, oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, biserica - salutăm cu acest prilej iniţiativa Episcopiei Harghitei şi Covasnei care ne găzduieşte atât de generos - organizaţiile cetăţeneşti şi sindicale, comitetele locale, avem datoria să stimulăm construcţia de momente comemorative. Numai aşa vom îndeplini obiectivele pentru care a fost creată societatea "Cultul eroilor".

În încheiere voi reaminti cuvintele unui precursor (7) al ideii de patriotism, văzut ca o formă a datoriei civice: "Cultul trecutului este cea mai mare virtute a unui popor. Acest trecut este al părinţilor, al nostru şi al urmaşilor noştri, pe care îl transmitem ca pe o scumpă moştenire, ca pe un preţios tezaur".

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Lecţie de istorie... prefăcută

"Guvernul României/ Ministerul Administraţiei şi Internelor/ Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita
"Istorie şi prezent'/ Istoria judeţului, atât în vremea în care existau unităţile teritoriale de auto-administrare tradiţionale, cât şi în vremurile în care aceste teritorii au aparţinut altor regiuni, a fost definită de secuime, până în ultima perioadă a erei moderne. Scaunele Secuieşti, când împreună, când dezbinaţi au participat activ la formarea şi evoluţia evenimentelor, dintre care prezentăm numai cele mai importante.(...)"

Aşa începe "lecţia" de istorie referitoare la judetul Harghita.  "Lecţia" nu se ţine într-un cadru restrâns, în particular, în casa vreunul etnic maghiar. "Lecţia" este  postată pe pagina oficială de internet a Prefecturii judetului Harghita. Instituţia este condusă  Ladanyi Laszlo-Zsolt, UDMR.

În ceea ce urmează, în "lecţia de istorie", singurul român amintit este Mihai Viteazul. Undeva... mai apare şi numele lui Ştefan cel Mare (nu şi Sfânt). Ceilalţi români, cei care au trăit şi au luptat  mii de ani în Ardeal, nu există! În creierul autorului acestei "istorii" cuvântul "român" nu s-a inventat!

"(...) Istoria Ciucului şi Odorheiului este inseparabilă de istoria generală a Secuimii, deoarece amândouă la începuturi erau formate dintr-o suită de mici aşezări cu un număr relativ mic de locuitori, fără forţa necesară pentru influenţarea mersului istoriei. Secuimea ¬ deci şi locuitorii acestei zone ¬ a participat la toate războaiele şi bătăliile importante ale regilor Ungariei.

Funcţiile în secuime au fost moştenibile în rândul păturii superioare ¬ primorii. După ele a urmat pătura familiilor cu proprietăţi mai mici, care erau totuşi capabile să trimită călăreţi în război ¬ primimpilii. Ultima pătură este reprezentată de cei mai puţin înstăriţi, capabili să echipeze numai războinici pedestriani ¬ pixidarii. (...)"

Secuii au participat şi la campaniile regelui-cavaler, Zsigmond (Sigismund), care, cu ocazia campaniei sale antiotomane din Moldova din 1397, a ridicat la rang de scaun comunitatea aşezărilor din Caşin. De fapt, această perioadă cuprinsă între anii 1366-1427, este perioada formării scaunelor secuieşti.(...)

(...) În 1700 Secuimea este iarăşi sub jurisdicţia Imperiului Habsburgic, taxele noi emise duc iarăşi populaţia mult încercată în pragul foametei. Secuii care au sprijinit mişcarea revoluţionară şi de eliberare a lui Rákóczi Ferenc al II-lea pierd câteva bătălii importante. Pe tot cuprinsul luptelor regiunea îşi schimbă stăpânul de căteva ori, pierderile suferite fiind importante.

În 1710, o dată cu stabilizarea dominaţiei Habsburgice este numit în Miercurea-Ciuc generalul Steinwille, care, printre altele reconstruieşte Cetatea Mikó în forma pe care o cunoaştem şi azi.

Perioada de dominaţie Habsburgică, pe lângă multiplele sale efecte negative a avut şi câteva efecte benefice. Una din aceste efecte este vizibilă şi azi, majoritatea bisericilor din zonă şi-au căpătat forma actuală în această perioadă. Elementele de stil baroc, majoritatea picturilor votive, altarele, chiar şi unele biserici datează din aceste secole. (...)
Evenimentele din secolul al XIX-lea din Secuime urmează tiparele din restul ţării, evenimentul principal fiind revoluţia şi lupta pentru independenţă din 1848-'49. Secuii au jucat un rol important în evenimentele de atunci.

După 1849 presiunea imperiului Habsburgic slăbeşte considerabil, urmează o perioadă de relaxare, de dezvoltare, care însă nu atinge cotele văzute în restul Transilvaniei. Aceste aproape două secole negre, care s-au încheiat abia în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, au avut ca rezultat o importantă rămânere în urmă a regiunii, care nu a putut beneficia nici măcar de perioada de dezvoltare explozivă de nivel european cunoscută de restul ţării în perioada dualismului. Abia în ultimii ani ai secolului, o dată cu construirea căilor ferate ce traversează zona, Secuimea începe să se dezvolte într-un ritm considerabil. Această perioadă zbuciumată a fost urmată de perioada marcată de primul război mondial şi tratatele de pace care marchează până în zilele noastre istoria Europei Centrale şi de Est."
"Lecţia" s-a încheiat.

Conform informaţiilor oferite de biroul de presă al prefecturii Harghita, acest text se află de cel puţin 3 ani pe site-ul instituţiei, el a fost conceput de un colectiv de oameni care au lucrat aici. Dar, ne spune Adrian Pănescu "acum se lucrează la refacerea site-ului, cu fonduri europene" şi textul va dispărea. Ba chiar s-ar putea să dispară mai repede, pentru că deja, de trei zile, această problemă a  fost dată în lucru omului de la IT.

În acest timp, guvernul Boc şi-a asumat răspunerea pe Legea educaţiei naţionale care prevede, printre alte lucruri deranjante, şi faptul, sau mai corect spus dreptul, ca minorităţile naţionale să înveţe istoria şi geografia României în limba maternă.  Dacă ar fi avut cineva curiozitatea să citească "istoria judeţului Harghita" de pe site-ul prefecturii Harghita, reprezentantul Guvernului României, nu s-ar mai fi pierdut atât timp prin parlament. Minorităţile învaţă demult istoria în interesul lor, dar, din nefericire, pe limba noastră!

O istorie revizionst- şovină a judeţului Harghita

O istorie revizionst- şovină a judeţului Harghita postată pe site-ul prefecturii, cu voie de la fostul prefect C-tin Strujan! 

Autoriţile teritoriale de auto-administrare tradiţionale, cât şi în vremurile în care aceste teritorii au aparţinut altor regiuni, a fost definită de secuime, până în ultima perioadă a erei moderne. Scaunele Secuieşti, când împreună, când dezbinaţi au participat activ la formarea şi evoluţia evenimentelor, dintre care prezentăm numai cele mai importante.(…)” Aşa începe “lecţia” de istorie referitoare la judetul Harghita. “Lecţia” nu se ţine într-un cadru restrâns, în particular, în casa vreunul etnic maghiar. “Lecţia” este postată pe pagina oficială de internet a Prefecturii judetului Harghita. Instituţia este condusă Ladanyi Laszlo-Zsolt, UDMR.
În ceea ce urmează, în “lecţia de istorie”, singurul român amintit este Mihai Viteazul. Undeva… mai apare şi numele lui Ştefan cel Mare (nu şi Sfânt). Ceilalţi români, cei care au trăit şi au luptat mii de ani în Ardeal, nu există! În creierul autorului acestei “istorii” cuvântul “român” nu s-a inventat!

Conform informaţiilor oferite de biroul de presă al prefecturii Harghita, acest text se află de cel puţin 3 ani pe site-ul instituţiei, el a fost conceput de un colectiv de oameni care au lucrat aici.

Judetul Harghita

JUDEŢUL HARGHITA

PREZENTARE GENERALĂ

  Judeţul Harghita este situat în partea centrală a Carpaţilor Orientali, acolo unde lanţul vulcanic Călimani-Gurghiu-Harghita este despărţit de marile depresiuni intramontane, udate de apele Mureşului şi Oltului ce-şi au aici izvoarele, unde străjuie culmile împădurite ale Munţilor Giurgeului, Hăşmaşului şi Ciucului, în partea estică a podişului Transilvaniei. Fiind al treisprezecelea din România ca mărime, judeţul se întinde pe o suprafaţă de 6638,9 km, reprezentând 2,8% din teritoriul ţării. Judeţul Harghita este aşezat în partea centrală a ţării şi se învecinează cu judeţele Neamţ şi Bacău la Est, Covasna şi Braşov la Sud; Mureş la Vest şi Suceava la Nord.

Clima este caracteristică zonelor intramontane, cu ierni geroase, de durată mai lungă şi veri relativ calde. Datorită frecventelor temperaturi minime înregistrate în perioada anului în localităţile Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Topliţa şi mai ales Joseni (-38°C în 1963), judeţul Harghita este supranumit "Polul românesc al frigului". Numărul zilelor de îngheţ ajunge, în medie anual, la 160. Sunt frecvente îngheţurile târzii de primăvară (uneori chiar şi în lunile mai-iunie) şi cele timpurii de toamnă, începând chiar din septembrie.

Principala caracteristică a reliefului constă în predominarea ţinuturilor muntoase, acestea ocupând peste 60% din teritoriul judeţului. Se disting 3 unităţi principale de relief: munţi cu altitudine până la 2000 m, dealuri cu altitudini medii de circa 800 m şi depresiuni intramontane şi intercolinare cu altitudini între 400 şi 800 m. Relieful muntos se grupează în două lanţuri paralele pe direcţia NV - SE. În partea centrală sunt situate lanţurile vulcanice ale munţilor Gurghiului (cu vârful Prisca, 1777 m), munţii Harghita Centrali (cu vârful Harghita Mădăraş1801 m) şi munţii Harghita de Sud (cu vârful Cucu 1558 m).

Scurt istoric. Teritoriul judeţului Harghita a fost locuit încă din perioada paleoliticului, urme sporadice de locuire fiind descoperite la Topliţa, Brădeşti sau Cheile Vărghişului. În neolitic apar primele aşezări ale purtătorilor diferitelor culturi, iar epoca bronzului şi a fierului sunt prezente prin aşezările descoperite, multe dintre acestea fortificate, tezaurul dacic de la Sâncrăieni - un bogat material arheologic.

După cucerirea romană (106 d.Chr.) teritoriul judeţului a intrat parţial în componenţa provinciei romane Dacia, prin zona Odorheiului trecând limesul (graniţa) Imperiului Roman iar după retragerea romană, teritoriul judeţului Harghita a intrat în stăpânirea diferitelor popoare migratoare: goţii, hunii, gepizii, avarii, iar mai apoi slavii, perioadă în care în zonă se dezvoltă agricultura.

La sfârşitul secolului al XIX-lea oraşele Odorheiu Secuiesc şi Miercurea-Ciuc au început un proces de modernizare, aici concentrându-se cele mai importante instituţii, apărând primele stabilimente industriale. Au fost introduse electricitatea, poşta, telegraful, a început viaţa culturală (biblioteci, ziare, tipografii, asociaţii culturale, sportive, comerciale) iar în anul 1897 la Miercurea-Ciuc s-a inaugurat calea ferată. După construirea căii ferate, economia a cunoscut o tendinţă de dezvoltare, în primul rând în domeniul industriei lemnului, deşi este de remarcat că zona a fost destul de înapoiată din punct de vedere socio-economic faţă de alte regiuni ale Monarhiei Austro-Ungare.

După primul război mondial, Transilvania s-a unit cu România, iar în perioada interbelică viaţa economică şi culturală a judeţului a cunoscut progrese semnificative.

După al doilea război mondial, în perioada regimului comunist (1947-1989), vechea ordine economico-socială a fost schimbată complet prin naţionalizarea, colectivizarea şi industrializarea forţată.

Miercurea-Ciuc a devenit municipiu-reşedinţă de judeţ din 1968, iar imaginea oraşelor din judeţ a fost schimbată profund prin construirea de cartiere de blocuri şi amplasarea unor zone industriale fără tradiţie în zonă (fabrica de tractoare din Miercurea-Ciuc, fabrica de mobilă din Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, Intreprinderea de Oţeluri Speciale Forjate din Cristuru Secuiesc, Întreprinderea Mecanică din Gheorgheni).

Creşterea animalelor, prelucrarea lemnului şi îmbutelierea apei minerale continuă să fie preocupări de bază ale populaţiei judeţului. Potenţialul turistic oferă numeroase perspective de dezvoltare, judeţul Harghita fiind una din cele mai bogate zone în monumente ale naturii din ţară (Lacu Roşu, Cheile Bicazului, Lacu Sf. Ana).

Cultura. În judeţ s-au dezvoltat în decursul vremii unele centre de ceramică cu un specific recunoscut pe plan naţional şi chiar internaţional, ca cel de la Corund. În gospodăriile ţărăneşti se confecţionau şi continuă să se lucreze fote, bundiţe, covoare, ţesături, broderii, cu o gamă variată de ornamente specifice zonelor. O afirmare a literaturii culte în judeţul Harghita se leagă de înfiinţarea tiparului de către Ioan Căianu, în anul 1669, la Colegiul franciscan din Şumuleu, de apariţia unei pleiade de intelectuali dornici de a răspândi literatura cultă şi pe aceste meleaguri. Locuri şi oameni harghiteni au inspirat şi numeroşi scriitori români. Cunoscute sunt povestirile lui Mihail Sadoveanu: "Lacul Roşu", "Modoros", "Cheile Bicazului" - din volumul "Vechime". Acţiunea din piesa lui Mihail Sebastian "Jocul de-a vacanţa" se desfăşoară la Lacu Roşu.

2. INDICATORI SOCIALI

• Populaţia totală stabilă a judeţului la 1 iulie 2007, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, era de 325.611 locuitori;
• Resurse de muncă - la 1 ianuarie 2007 - 208.300 persoane;
• Populaţia activă civilă la 1 ianuarie 2007 este de 139.600 persoane;
• Populaţia ocupată civilă la 1 ianuarie 2007 este de 129.500 persoane;
• Numărul şomerilor la 1 ianuarie 2008 este de 7.163 persoane;
• Rata şomajului la 31 decembrie 2007 este de 5,1 %;
• Numărul de beneficiari ai Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat la sfărşitul anului 2007 a fost de 5.243;
• Ponderea beneficiarilor Legii nr. 416/2001 în totalul populaţiei active la nivelul judeţului Harghita este de 3,7%;
• Numărul total al persoanelor cu handicap înregistrate la nivelul judeţului Harghita la data de 21.12.2007 este de 6.679, din care 310 sunt instituţionalizate (170 adulţi şi 140 copii) şi 6.369 neinstituţionalizate (5212 adulţi şi 1157 copii);
• Ponderea persoanelor cu handicap în totalul populaţiei stabile a judeţului este de 2,05%;
• Beneficiari pensie de stat la sfârşitul trimestrului al III-lea 2007 - 70.725 persoane;
• Beneficiari pensie de agricultor la sfârşitul trimestrului al III-lea 2007 - 10.698 persoane;
• Beneficiari pensie de stat la sfârşitul trimestrului al III-lea 2007 - 70.725 persoane;
• Populaţie de etnie rromă - 18.049 locuitori. Cele mai mari comunităţi de rromi se află în comunele: Atid (1.375 locuitori), Secuieni (1.314 locuitori), Odorheiu Secuiesc (1.189 locuitori), Şimoneşti (1.158 locuitori), Corund (1.060 locuitori). Din totalul populaţiei de etnie rromă de 18.049 persoane, doar 1110 au un loc de muncă permanent, 6.635 nu au loc de muncă, şi un număr de 1.004 persoane nu au acte de identitate.
• Locuinţe sociale existente în judeţ: municipiul Odorheiu Secuiesc (59), municipiul Gheorgheni (40), oraşul Borsec (32), oraşul Băile Tuşnad (18), oraşul Cristuru Secuiesc (20).

3. ADMINISTRAŢIA LOCALĂ

Judeţul Harghita are în componenţă 67 de localităţi, din care 4 municipii, 5 oraşe şi 58 de comune.

Municipiul-reşedinţă de judeţ este Miercurea-Ciuc, localitate cu o populaţie de 41.971 locuitori (date disponibile la 1 iulie 2007).

Celelalte trei municipii sunt: Odorheiu Secuiesc cu o populaţie de 36.320 locuitori, Gheorgheni cu populaţia de 19.705 locuitori şi Topliţa cu o populaţie de 15.770 locuitori (date disponibile la 1 iulie 2007).

Oraşele sunt: Cristuru Secuiesc cu 10.365 locuitori, Bălan cu 7.899 locuitori, Vlăhiţa cu 7.014 locuitori, Borsec cu 2.795 locuitori şi Băile Tuşnad cu 1.678 locuitori (date disponibile la 1 iulie 2007).

Cele 58 de comune ale judeţului sunt: Atid, Avrămeşti, Bilbor, Brădeşti, Căpâlniţa, Ciceu, Ciucsângeorgiu, Ciumani, Cârţa, Corbu, Corund, Cozmeni, Dăneşti, Dealu, Ditrău ,Dârjiu, Feliceni, Frumoasa, Gălăuţaş, Joseni, Lăzarea, Leliceni, Lueta, Lunca de Jos, Lunca de Sus, Lupeni, Mădăraş, Mărtiniş, Mereşti, Mihăileni, Mugeni, Ocland, Păuleni-Ciuc, Plăieşii de Jos, Porumbeni, Praid, Racu, Remetea, Satu Mare, Săcel, Sărmaş, Secuieni, Siculeni, Sâncrăieni, Sântimbru, Sândominic, Sânmartin, Sânsimion, Subcetate, Suseni, Şimoneşti, Tomeşti, Tulgheş, Tuşnad, Ulieş, Vărşag, Voşlăbeni şi Zetea. În componenţa comunelor din judeţ intră 235 de sate.

Din populaţia totală a judeţului, la 1 iulie 2007 143.517 (44,07%) locuitori trăiau în mediul urban şi 182.094 (55,93%) în mediul rural. La aceeaşi dată, structura populaţiei pe sexe era următoarea: 164.366 (50,48 %) persoane de sex feminin şi 161.245 (49,52 %) persoane de sex masculin.

Structura populaţiei după etnie[1]: români 45.870, magiari 27.6038, rromi 3.835, germani 140, etnie nedeclarata 131, ceangăi 68, altă etnie 45, ucraineni 29, ruşi, lipoveni 14, evrei 13, slovaci 6, italieni 6, bulgari 5, armeni 5, turci 4, sârbi 4, polonezi 4, greci 3, tătari 1, cehi 1.

Structura populaţiei după religie[2]: 212.937 romano-catolici, 43.277 ortodocşi, 41.269 reformaţi, 23.220 unitarieni, 1.910 persoane de altă religie, 582 baptişti, 578 persoane fără religie, 525 greco-catolici, 498 adventişti de ziua a 7-a, 355 penticostali, 214 persoane de religie nedeclarată, 186 creştini după evanghelie, 168 evanghelici luterani sinodo-presbiterieni, 71 evanghelici de confesiune augustană, 56 atei, 28 evanghelici, 25 creştini de rit vechi, 13 mozaici şi 10 musulmani.

4. ECONOMIA

Industria

Structura industriei este dominată de industria uşoară, alimentară şi forestieră tradiţională. Activitatea industrială se concentrează în cele două municipii mai importante ale judeţului, Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc. Activităţile industriale s-au dezvoltat pentru exploatarea si industrializarea (prelucrarea) lemnului, industria alimentară (prelucrarea laptelui şi cărnii), textilă, tricotaje şi confecţii. În economia judeţului, de-a lungul anilor trecuţi industria a evoluat ascendent, astfel că în prezent pe lângă principalele ramuri industriale nemijlocit legate de resursele naturale care se găsesc în sol şi subsol, activitatea industrială este prezentă prin mai toate ramurile sale. De remarcat este faptul că în ultima perioadă a crescut considerabil valoarea producţiei lemnului prelucrat, mobilierul şi produsele similare ocupând de departe primul loc şi în exportul judeţului. Industria textilă este bine reprezentată în judeţ, materialele textile şi articolele de îmbrăcăminte favorizând semnificativ balanţa comercială.

Industria uşoară şi agricultura ocupă aproximativ jumătate din forţa de muncă, ponderea turismului fiind nesemnificativă datorită slabei dezvoltări a infrastructurii, a comunicaţiilor şi telecomunicaţiilor.

Agricultura

Deşi numărul populaţiei ocupate în agricultură este redus, aceasta are un rol important pentru populaţie din punct de vedere existenţial. Terenurile agricole în proporţie de 80% sunt de clase inferioare, producţia fiind orientată în marea majoritate spre aprovizionare sau schimburi locale.

Datele statistice ne arată că la 31 decembrie 2006 suprafaţa totală a judeţului era de 663.890 ha, împărţită pe următoarele categorii de terenuri:

Agricol 395.602 ha, din care:

Arabil	91.724 ha
Păşuni	146.483 ha
Fâneţe	156.598 ha
Vii	35 ha
Livezi	762 ha

Neagricol 268.288 ha, din care:

Păduri	237.681 ha
Ape şi bălţi	4.252 ha
Teren neproductiv	8.461 ha
Curţi şi construcţii	9.740 ha
Drumuri şi căi ferate	8.154 ha

Sectorul vegetal

Suprafaţa care deţine cea mai mare pondere din terenul arabil de 91.724 ha este cultivată cu plantele furajere perene, cu un procent de 35,6%, şi anume 32.639 ha. Raportat la suprafaţa totală agricolă, suprafaţa ocupată de cereale este situată la un procent de 31%, care este în continuă scădere faţă de anii trecuţi. Suprafaţa ocupată cu cartofi a fost de 14.491 ha, ceea ce reprezintă 16% din totalul suprafeţei arabile. Se constată o scădere a suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr cu 23%, ca urmare a lipsei cererii pe piaţă a culturii. Pentru îmbunătăţirea structurii culturilor ar trebui extinse suprafeţele cultivate cu plante energetice şi industriale, ca rapiţa, inul pentru fibră, care încep să se extindă pe arii cât mai mari de suprafeţe agricole în UE. Analizând producţiile medii obţinute faţă de anul precedent, se constată o scădere pronunţată a producţiei la toate cerealele păioase, cauza principală fiind seceta excesivă. La producţia de cartofi se observă o creştere de 25% faţă de anul trecut, adică 220.292 tone în 2007, faţă de 175.169 tone în 2006, cultura nefiind afectată de secetă într-o măsură semnificativă.

Sectorul zootehnic

Sectorul de creştere a animalelor a înregistrat o diminuare destul de semnificativă a efectivelor de animale. Numărul bovinelor a scăzut cu 2.129 capete faţă de anul precedent, dar scăderi ale efectivelor se înregistrează şi la celelalte specii de animale. O creştere semnificativă se evidenţiează la ovine şi caprine, cu 8.842 capete mai mult decât în anul 2006, la iepuri - cu 1.957 capete, la familiile de albine creşterea fiind de 1.000 de familii.

Comerţul, serviciile şi turismul

Bogăţiile naturale ale acestor zone, în special pădurile de fag şi brad, au permis ca valorificarea produselor lemnoase să fie o sursă importantă de venituri pentru populaţie şi locuitorii judeţului au avut dintotdeauna legături comerciale cu ţinuturile vecine.

Oraşele şi comunele judeţului, în special pe văile Mureşului si Oltului au constituit o bună piaţă pentru grâu, porumb, fructe, zarzavaturi si vinuri aduse din judeţele învecinate, din Moldova, Ţara Bârsei şi Văile Târnavelor. Din produsele specifice târgurilor şi pieţelor cele mai semnificative sunt ceramica populară din Corund si Dăneşti, unelte din lemn, ciubere, ţesături din cânepă şi in, diverse produse alimentare. În prezent, în judeţul Harghita societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de comerţ continuă să se menţină în număr ridicat şi aproape în întregime aceastea sunt societăţi private.

Valoarea totală a exporturilor efectuate în anul 2007 a crescut cu 106,6% faţă de 2006, importurile sporind - de asemenea - cu 142,5%. Procentul mult mai mare de creştere al importurilor în perioada de referinţă comparativ cu cel al creşterii exporturilor, a condus la sporirea deficitului balanţei comerciale faţă de cel din anul anterior cu 131,87 procente.

Balanţa comercială este prezentată mai jos:

An	2006(mii EURO)	2007(mii EURO)
Import	231.979	330.672
Export	165.445	176.398
Deficit	-66.534	-154.274

Cifrele prezentate reflectă creşterea superioară a exporturilor, în detrimentul importurilor în 2007, fiind în procent mai ridicat comparativ cu anii anteriori, ceea ce generează un deficit comercial sporit. Ponderea însemnată în activitatea de export în perioada de referinţă o deţin următoarele produse: mobilă, îmbrăcăminte, textile, ziare şi produse imprimate, cazane, turbine, motoare, încălţăminte, materiale plastice.

Importurile cele mai mari, realizate în anul 2007, se înregistrează, în această ordine, la cazane, maşini şi dispozitive mecanice, automobile, tractoare, biciclete, alte vehicule, accesorii şi la materiale plastice şi articole din materiale plastice, hârtie, carton, textile.

Principalele activităţi de prestări servicii sunt: transporturile cu 29,7%, hoteluri şi restaurante 18%, servicii financiare 10%, telecomunicaţii 9,3%, tranzacţii imobiliare 7,3%, reparaţii autovehicule 6,1%, etc.

Turismul. Relieful variat deosebit de generos asigură un potenţial turistic de invidiat, care însă nu este valorificat decât în mică măsură.

Unităţile de primire turistice clasificate în judeţul Harghita până la 31.12.2007 sunt în număr de 572, structurate după cum urmează: 441 pensiuni agroturistice, 47 pensiuni urbane, 37 pensiuni turistice, 20 hoteluri, 8 moteluri, 6 cabane, 4 vile, 3 hoteluri pentru tineret, 2 campinguri, 2 hosteluri, 1 han şi 1 apartament pentru închiriat.

Din clasificarea acestor structuri turistice după categorie, rezultă 60 de unităţi cu 1 floare, 364 cu 2 flori, 34 cu 3 flori, 1 cu 4 flori, 11 unităţi cu 1 stea, 67 cu 2 stele, 33 cu 3 stele şi 2 unităţi turistice de cazare cu 4 stele.

De asemenea, până la sfârşitul anului 2006 au fost omologate 16 pârtii de schi la nivelul judeţului Harghita.

Tendinţe (priorităţi)

Judeţul Harghita se află într-un proces continuu de evaluare şi căutare a surselor şi resurselor social-economice competitive atât pe plan regional, naţional cât şi european.

Perioada de tranziţie pe care a parcurs-o scoate în evidenţă faptul că atât la nivelul autorităţilor locale cât şi al cetăţeanului de rând se conturează o nouă mentalitate. Aceasta este reflectată de ideea potrivit căreia pentru a fi competitiv la nivelul standardelor impuse de UE este necesară o evaluare profundă a resurselor de care dispune fiecare comunitate/zonă şi găsirea modalităţilor eficiente de exploatare a acestora, în sensul creşterii gradului de dezvoltare atât a regiunii cât şi a standardelor de viaţă ale comunităţilor implicate în acest proces.

În Harghita acest proces a demarat relativ lent, fapt demonstrat de numărul restrâns al societăţilor de exploatare a resurselor solului şi subsolului, excepţie făcând însă exploatarea şi prelucrarea lemnului. Pe aceeaşi pantă de dezvoltare lentă se situează şi activităţile din domeniul turistic, care cunosc pe de o parte o dinamică redusă în ceea ce priveşte îmbunătăţirea şi modernizarea calităţii serviciilor din vechile staţiuni balneo-climaterice, în timp ce în paralel se constată o creştere a dinamicii turismului rural.

Din analiza atentă a potenţialului uman şi a resurselor naturale de care se bucură judeţul Harghita reiese faptul că domeniile în care se pot dezvolta afaceri de succes sunt:

1. Turismul
• Turismul rural şi agroturismul datorită cadrului natural unic: (Lacu Roşu, Lacu Sf. Ana, Cheile Bicazului), aerului puternic ozonat, drumeţiilor montane, rezervaţiilor naturale: Tinovul Mohoş, Tinovul Luci, Pietrele Roşii, etc.;
• Turismul cultural şi religios se leagă de existenţa monumentelor arhitectonice unice, monumentelor istorice, bisericilor, mănăstirilor şi muzeelor;
• Turismul balnear oferă posibilitatea tratării a numeroase boli ca urmare a factorilor balneari existenţi în judeţ (mofete, băi, sulfatare, nămoluri şi turbă terapeutică) şi apelor minerale curative;
• Turismul sportiv dispune de condiţii favorabile practicării alpinismului, sporturilor de iarnă şi pescuitului sportiv;
• Turismul activ şi aventurier oferă posibilităţi pentru practicarea ciclismului montan, pentru călărie, speologie, drumeţii.
2. Industria
• nemetaliferă
• metaliferă
• construcţii de maşini agricole;
• confecţii, tricotaje;
• alimentară (lapte, carne, ouă);
• prelucrarea şi exploatarea lemnului;
• încălţăminte;
• de prelucrătoare şi exploatare a lânii;
3. Agricultura
• ferme zootehnice;
• exploatarea şi valorificarea culturii cartofului, sfeclei roşii;
• exploatarea şi valorificarea fructelor de pădure;
4. Gospodărirea comunală
• societăţi care prestează activităţi de colectare a gunoiului menajer;
• firme de salubritate;
• amenajări urbanistice.

5. INFRASTRUCTURA, PROBLEME SPECIALE, PROIECTE

1. Infrastructura rutieră
Reţeaua de drumuri şi cale ferată în judeţul Harghita este cuantificată cu ajutorul indicatorului activ "Lungimea reţelei de căi ferate şi drumuri", după cum urmează: lungimea totală a reţelei de drumuri din judeţul Harghita (exceptând drumurile forestiere, vecinale şi străzile din localităţi) este de 1.827,856 km, fiind compusă din drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri judeţene şi drumuri comunale. Reţeaua drumurilor din judeţ: E 578 - 126,985 km; DN - 317,776 km; DJ - 848,665 km; DC - 534,43 km.
2. Reţeaua de cale ferată
Judeţul Harghita dispune de o reţea de cale ferată în lungime totală de 209 km, din care 174 km (83,2 %) este electrificată. Pe teritoriul judeţului nostru se situează nodul de cale ferată Ciceu, care asigură legătura cu zona de est, nord-est şi sud-est a României.

LUNGIMEA CĂILOR FERATE-TOTAL	209 km
LINIE NORMALĂ	209 km
DIN LINIE NORMALĂ: CU O CALE	207 km
DIN TOTAL CĂI FERATE: ELECTRIFICATE	174 km

3. Reţeaua de telecomunicaţii
Judeţul Harghita beneficiază de o reţea modernă de telecomunicaţii, având conectate toate localităţile, cu excepţia a 55 de sate. Numărul abonaţilor telefonici la Romtelecom este de aproximativ 42.000, o parte a abonaţilor acestoar fiind preluaţi în ultima perioadă de furnizori ai serviciului de telefonie fixă. Activitatea Oficiului Judeţean de Poştă Harghita este asigurată în cadrul a 34 de oficii, 67 agenţii, 27 ghişee şi 7 circumscripţii poştale.
4. Utilităţi publice în cele 67 localităţi
• Alimentări cu apă
• sistem centralizat în 41 localităţi
• sistem individual în 26 localităţi
• Canalizare - există în 21 localităţi[3];
• Alimentare cu energie electrică: cu excepţia a 21 de sate, toate localităţile sunt conectate la sistemul de alimentare cu energie electrică, în unele dintre acestea existând gospodării care urmează a fi conectate (2.414 gospodării).

6. PRINCIPALELE PROIECTE CU FINANŢARE DE LA BUGETUL NAŢIONAL ŞI EUROPEAN

Cele mai importante proiecte derulate de către autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Harghita în anul 2007 sunt prezentate în Anexă; (sunt enumerate proiectele cu o valoare mai mare sau egală cu 1.000.000 RON sau echivalentul în EUR, structurate după programul de finanţare şi valoarea totală a proiectului).

În ceea ce priveşte sectorul privat, pe parcursul anului 2007 au fost derulate de către agenţii economici din judeţul Harghita un număr de 36 proiecte, în valoare totală de 1.453.215 lei, finanţate prin programele Ministerului pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.

7. ALOCĂRI DE FONDURI DE LA GUVERNUL ROMÂNIEI ÎN ANUL 2007

În anul 2007 suma totală alocată pentru judeţul Harghita de la Guvernul României, prin Hotărâri de Guvern, a fost de 332.829.359 lei.

8. CONCLUZII (PUNCTE TARI ŞI PUNCTE SLABE)

SECTOR	PUNCTE TARI	PUNCTE SLABE
Natură şi mediu înconjurător	- Frumuseţi naturale, munţi, ape, aer curat; - Staţiuni balneoclimaterice; - Suprafeţe împădurite întinse; - Minereuri, ape minerale, salină; - Flora şi fauna bogată.	- Scăderea calităţii apelor, creşterea gradului de poluare; - Distrugerea pădurilor; - Eroziunea solului; - Soluri agricole de slabă calitate; - Lipsa amenajării şi curăţirii cursului apelor; - Slaba sensibilitate faţă de problemele mediului înconjurător; - Lipsa depozitării deşeurilor menajere şi a reciclării lor; - Nivelul scăzut al protecţiei naturii.
Economie	- Dezvoltarea întreprinderilor, iniţiativă antreprenorială, numărul mare al întreprinderilor particulare; - Forţă de lucru ieftină; - Agricultură: suprafeţe mari de păduri, păşuni existente; - Plante medicinale, fructe şi alte produse de acest gen; - Exploatarea şi prelucrarea lemnului; - Arta meşteşugărească; - Legături economice cu state membre ale UE, în special Ungaria; - Calitatea relativ bună a infrastructurii de sistem; - Sprijin din partea Consiliului Judeţean pentru proiecte (prin programele proprii de finanţare); - Îmbutelierea şi comercializarea apei minerale; - Reţea de telecomunicaţii relativ dezvoltată; - Concentrarea economiei în localităţi dinamice; - Industrie uşoară; - Industrie tipografică.	- Scăderea capacităţilor industriale; - Lipsă de capital; - Pauperizare; - Rămânerea în urmă a unor zone; - Structura localităţilor este "împrăştiată"; - Număr scăzut de întreprinderi particulare în zonele rămase în urmă; - Slabă dezvoltare a serviciilor; - Nivel scăzut al urbanizării; - Necunoaşterea posibilităţilor tuturor zonelor; - Decăderea staţiunilor de odihnă şi balneoclimaterice; - Lipsa locurilor de muncă, şomaj; - Subdezvoltarea reţelei de şosele; - Subdezvoltarea reţelelor de canalizare; - Agricultură slab dezvoltată, monocultură (cartoful); - Probleme în desfacerea pe piaţă a cartofului; - Grad de prelucrare scăzut la produsele animaliere, tehnologii perimate; - Export exagerat de lemn, în defavoarea prelucrăriii acestuia; - Nivel scăzut al marketingului de produse şi al marketingului judeţului; - Lipsa unei reţele de informaţii; - Lipsa siguranţei pentru investiţiile străine; - Proasta exploatare a posibilităţilor oferite de bogăţiile naturale şi peisaj; - Situaţie neclarificată a proprietăţilor, privatizare lentă şi ineficientă; - Proprietăţi agricole fărâmiţate; - Dezvoltare economică gen mozaic, creşterea dezechilibrului în interiorul judeţului (exemplu: agravarea situaţiei economice a oraşului Bălan).
Turism	- Mediu natural relativ intact; - Locuri de pelerinaj, evenimente religioase; - Putere deosebită de atragere a turiştilor, poziţie geografică centrală; - Monumente ale naturii; - Tradiţii istorice, culturale şi etnografice bogate; - Ospitalitate tradiţională; - Creştere cantitativă a turismului în ultimul deceniu.	- Infrastructură de transport în comun degradată; - Privatizare tărăgănată, instabilitate legislativă; - Turism cu pronunţat caracter sezonal; - Decăderea staţiunilor de odihnă şi balneoclimaterice; - Nivelul scăzut al calităţii serviciilor turistice; - Slabă organizare, politică economică eronată; - Lipsă de disponibilitate pentru cooperare a actorilor locali; - Poluare vizuală a mediului; - Lipsa unei optici favorabile dezvoltării turismului; - Lipsa cererii de servicii turistice pe piaţa internă.
Cultură, societate, resurse umane	- Multe grupuri, asociaţii, instituţii care păstrează moştenirea culturală multicoloră; - Activitatea de asistenţă socială, spirituală şi culturală a bisericilor istorice; - Receptivitate la conceptele dezvoltării durabile şi la iniţiativele inovative; - Existenţa presei locale şi subregionale; - Relaţii internaţionale active ale liderilor locali şi subregionali; - Intelectualitate activă şi bine pregătită; - Tradiţii bogate de artă populară; - Sprijin de la Consiliul Judeţean Harghita pentru acţiuni culturale şi educative; - Şcolarizare peste medie;	- Emigrarea tinerilor; - Viaţă culturală slab finanţată; - Nivel scăzut al autoorganizării; - Nivel scăzut al gândirii şi planificării strategice; - Slabă utilizare a potenţialului universitar şi de cercetare al judeţului; - Nivel scăzut al managementului; - Lipsa învăţământului de specialitate; - Starea precară a clădirilor şi instituţiilor culturale; - Scăderea numărului populaţiei; - Instabilitate politică şi legislativă; - Lipsa învăţământului pentu adulţi; - Ofertă locală redusă de studiu în învăţământul universitar.

9. INVESTIŢII ŞI PROIECTE DE INVESTIŢII IMPORTANTE

În cursul anului 2007 în judeţul Harghita s-au derulat următoarele investiţii mai importante:

1. 55 de proiecte, finanţate prin Programul SAPARD (Măsurile 1.1, 2.1, 3.1, 3.4 şi 3.5), la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, în valoare totală de 39.419.104 Euro;
2. Reabilitare drumuri judeţene din judeţul Harghita (878,2 km), în valoare totală de 57.683.380 lei;
3. 10 proiecte, finanţate prin programele PHARE, e-Ten şi URBACT, în valoare totală de 10.109.691 Euro;
4. Reabilitare drumuri comunale din judeţul Harghita (352,89 km), în valoare totală de 47.252.000 lei;
5. Alimentarea cu apă a 156 de sate din judeţul Harghita, în valoare totală de 31.465.000 lei;
6. Realizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi a sistemului de canalizare menajeră în 28 de comune, în valoare totală de 22.906.000 lei;
7. Reabilitare centrale termice şi înlocuirea reţelelor termice aferente centralei termice şi contorizare în municipiul Miercurea-Ciuc, în valoare totală de 11.000.000 lei;
8. Reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Gheorgheni, în valoare totală de 10.500.000 lei;
9. Finanţarea cheltuielilor de investiţii la pista de patinaj viteză de la M.Ciuc şi a sălii de sport de la Complexul Sportiv Naţional "Izvoru Mureşului", în valoare totală de 4.461.000 lei;
10. Modernizare centrale termice, schimbarea reţelei termice prin folosirea punctelor termice de scara sau de bloc în municipiul Odorheiu Secuiesc, în valoare totală de 3.500.000 lei;
11. Edificare şi construire de campusuri şcolare pentru Colegiul Tehnic "Batthany Ignac" din municipiul Gheorgheni, în valoare totală de 1.720.000 lei;
12. Reabilitare centrală termică şi reţele termice în cartierul Kossuth Lajos din municipiul Cristuru Secuiesc, în valoare totală de 1.700.000 lei;
13. Modernizarea Grupului Şcolar "Kos Karoly" din municipiul Odorheiu Secuiesc, în valoare totală de 1.670.000 lei;
14. Reabilitarea căminului cultural din comuna Remetea, în valoare totală de 1.305.000 lei.

Afla stirile de langa tine cele care te intereseaza cu adevarat

Stirile din Harghita

Spectacol de 1 Decembrie Casa de cultura a sindicatelor din Miercurea Ciuc

Rugaciune Pentru 1 Decembrie

Rugaciune Pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura şi gîlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pîine din import,
cînd bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit şi duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sînge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfîntă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum.

(Româniada, Ed. Păunescu, 1993-1994)

Ei sunt cei care fura cu nerusinare si datorita lor o ducem din ce in ce mai prost

Mama lor de hoti !

În cuibul Gărzii Maghiare

Încorporările în Plutonul secuiesc ( subunitate a Gărzii Maghiare, ce aparţine de batalionul „Wass Albert", de la Gyor- Ungaria) sunt făcute de către ofiţerul recrutor  Csibi Barna (30 de ani). El a fost instruit de către superiorii din Ungaria, iar activitatea de recrutare se face după anumite tipare.
Adeziunea

Orice potenţial nou membru este în prealabil monitorizat o anumită perioadă de timp. De asemenea, se culeg informaţii despre persoana vizată, astfel încât profilul acesteia să corespundă activităţiii şi obiectivelor Gărzii.

După depăşirea acestor etape, candidatul trebuie să completeze mai multe chestionare. Cel de adeziune conţine două capitole cu întrebări-capcană, dar şi cu întrebări prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii esenţiale:

Vrei să devii gardist? La acest capitol, candidatul trebuie să răspundă unor întrebări de genul: „ Dispui de bocanci negri, pantaloni de instrucţie, cămaşă albă, vestă şi şapcă?"
 Vrei să devii simpatizant? Acest capitol cuprinde o altă serie de întrebări: „Ai făcut armata?", „Dacă da, ce grad şi la ce armă?", „ Ai instruit şi pe alţii?". Cel care vrea să devină „simpatizant"  mai trebuie să menţioneze dacă practică „sporturi speciale" sau dacă ar fi dispus să-şi rişte viaţa în contextul în care, „într-un cadru constituţional, ar fi nevoie de militari".
 Nu se precizează dacă este vorba de „cadru constituţional" maghiar sau român. Una dintre ultimele întrebări este următoarea: „Pe ce plan poate Garda Maghiară şi naţiunea să conteze pe dumneavoastră şi pe ce plan doriţi să vă desfăşuraţi activitatea alături de noi?" Ultimul angajament din chestionar este următorul: „Iau cunoştinţă că încălcarea prezentei adeziuni duce la excluderea mea imediată din Garda Maghiară".
Plutonul Secuiesc", îşi declară obiectivele civice şi culturale, membrii Gărzii Maghiare recunosc faptul că principalul scop este autonomia, confundată de multe ori cu independenţa. O celulă a Plutonului Secuiesc, formată din şase membri, este frecvent semnalată făcând antrenamente de luptă atât în oraş, în spatele Liceului „Gabor Aron", cât şi în munţi, la Valea Uzului, în condiţii extreme.
Instructor era un anume Arpad Magyarosy, din Sovata. Tot la Valea Uzului, unde se află un cimitir al soldaţilor căzuţi în Primul Război mondial (români, maghiari, germani), în luna august a fiecărui an au loc comemorări la care participă inclusiv militari unguri.
În zonele greu accesibile ale Văii Uzului, pe Vârful Mădăraş (1.801 metri), membrii Gărzii Maghiare îşi desfăşoară antrenamentele, cele mai dure fiind cele din perioada iernii. Ei îşi marchează locurile „plantând" cruci apostolice (dublu barate) cu însemnele organizaţiei şi cu hărţi ale Ungariei mari, deşi public încearcă să convingă delimitarea lor de aspiraţiile revizioniste.
 Antrenamentele „speciale" sunt justificate de Csibi Barna, iniţiatorul şi recrutorul organizaţiei, prin necesitatea de a avea membri pregătiţi pentru orice situaţie.
„Însă, degeaba un aspirant este cel mai tare din parcare dacă noi nu ştim că putem conta pe el. Nu este recrutat în funcţie de aptitudini, ci de modul în care răspunde întrebărilor din chestionarul de adeziune", spune ofiţerul de recrutare. Nu recunoaşte caracterul paramilitar al antrenamentelor efectuate. „Deocamdată nu ne pregătim astfel", susţine „ofiţerul" recrutor. 
Numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor locale susţin, din convingere sau din interes politic, chiar şi unele demersuri exotice ale organizaţiilor extremiste. Una dintre aceste iniţiative aparţine Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate (HVIM), care a propus Consiliului Local Miercurea Ciuc ca la intrările  în localităţi să fie amplasate indicatoare în limba „runic secuiască".

Iniţiativa a fost aprobată şi pusă în aplicare prin Hotărârea Consiliului Local nr. 101 din 26 iunie 2009.

Decizia a fost atacată în instanţă de Prefectura Harghita, procesul fiind pe rol. Indicatoarele runic secuieşti sun instalate cu bani de la bugetul local, hotărârea fiind motivată prin aceea că „secuii au folosit alfabet cu semne asemănătoare celor din alfabetele runice înainte de a adopta alfabetul latin sub influenţa Bisericii Catolice".

„Inadaptaţi social"

Psihologul Hanibal Dumitraşcu a creionat un profil al celor care se înrolează în organizaţii precum Garda Maghiară.

„Majoritatea celor care se orientează către astfel de organizaţii nu sunt bine integrati în societate. După terminarea studiilor nu şi-au găsit o poziţie socială satisfăcătoare, astfel că apar tot felul de frustrări. Aderarea la astfel de organizaţii rezidă din căutarea identităţii şi din dorinţa de a aparţine unui grup. Evident, majoritatea consideră că grupul la care aderă este unul elitist. Un alt factor care poate determina astfel de înrolări este comunicarea cu societatea, un proces în care pot apărea tot felul de blocaje: instituţionale,  de ordin mental sau cultural. Dacă vorbim de persoane care au depăşit perioada adolescenţei, în mod cert este vorba de persoane neintegrate social. Sunt cei care încearcă să-şi depăşească eşecul", explică psihologul Hanibal Dumitraşcu.

Sociologul Dumitru Borţun, profesor la SNSPA, susţine că înrolarea în astfel de organizaţii „eroice" reprezintă o „pseudosoluţie", care presupune „eşuarea individului într-o falsă formă de emancipare: el cade în capcana pseudo-gândirii".

Şi adaugă: „Adevărul lugubru care stă în spatele acestor discursuri este că oamenii ăştia au ajuns la «conformitatea de automat». În loc să se umanizeze, ei s-au dezumanizat. În loc să se emancipeze, s-au alienat. Din păcate, ei continuă să-şi imagineze că militează pentru... emanciparea secuilor".
Formular în limba română de adeziune la Garda Maghiară

Politia comunitara din Covasna

Stupefiant! Masinile Politiei Comunitare din Sfantu Gheorghe sunt inscriptionate in limba maghiara. Loganul fotografiat de noi are pe capota scris mare "Politia Comunitara" in limba maghiara iar pe lateral, mai mic, in limba romana. De asemenea, pe capota, pe langa denumirea institutiei in limba maghiara mai sta la loc de cinste si stema orasului Sfantu Gheorghe, contestata de comunitatea romanilor din oras si care este aproape identica cu cea din timpul Imperiului Austro-Ungar! Politia Comunitara este subordonata Consiliului Local Sfantu Gheorghe si este formata din corpul fostilor gardieni publici. Din informatiile pe care le am nici un roman nu este angajat al Politiei Comunitare Sfantu Gheorghe, confirmand inca o data epurarea etnica a romanilor din Covasna si Harghita. In Sfantu Gheorghe mai traiesc inca, in ciuda sicanelor UDMR, peste 15 mii de romani care se simt terorizati in fiecare zi.

Dictatul de la Viena

- pentru ca istoria sa nu se repete -

"...Vin refugiati romani. Vin cu sutele, cu miile pe drumul pribegiei, sa-si caute un camin nou, parasind pamantul stramosilor, vetrele fericite, agoniseala unei vieti intregi, ca undeva, departe de pamantul natal, sa inceapa o viata noua...In teritoriile ocupate, oamenii sunt arestati cu sutele, sunt loviti, batuti, torturati..."
(Ferenczy Gyorgy, "Golgota in Transilvania", 1941)

La 30 august 1940, Romaniei i-a fost impus criminalul dictat de la Viena. Drept urmare, Ungaria a cotropit o parte a stravechiului pamant romanesc al Transilvaniei. Un teritoriu in suprafata de 43.492 km, cu o populatie de 2609007 locuitori - mai mult de jumatate romani si numai 37% maghiari si secui - intra sub dominatia Budapestei.
Intre septembrie 1940 - octombrie 1944, pentru romanii aflati sub ocupatia ungara viata de zi cu zi s-a transformat intr-o necontenita si cutremuratoare tragedie.

Pe plaiurile romanesti din Ardealul de Nord s-au petrecut atunci fapte greu de imaginat: crime in masa; asasinate individuale; atrocitati dintre cele mai abominabile. Acestui genocid i se adaugau: exploatarea nemiloasa, dupa un program dinainte stabilit, a bogatiilor naturale, jefuire sistematica si crunta persecutare a romanilor, masuri de maghiarizare si deznationalizare, distrugerea invatamantului romanesc si a Bisericii Ortodoxe.

Referindu-se la dictatul de la Viena, ziaristul maghiar Ferenczy Gyorgy (refugiat din Cluj, ulterior intrarii trupelor ungare in Ardeal, descendent al unei vechi familii secuio-maghiara) spunea, in lucrarea sa "Golgota in Transilvania", aparuta in primavara anului 1941, ca acesta a fost "considerat de cei interesati ca un mare sacrificiu al Romaniei, care a fost absolut necesar in vederea mentinerii echilibrului, armoniei si pacii in bazinul Dunarii", fiind in fapt o "nedreptate strigatoare la cer, pe placul a 968371 secui si unguri, prin care 1304898 romani, respectiv 1635218 de cetateni romani de nationalitate nemaghiara au ajuns sub stapanire ungara, situatie care nu concorda deloc cu principiile etnice".

Acelasi intelectual maghiar spunea, in continuare, ca "pamantul mandru al Ardealului s-a transformat intr-o Golgota trista, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt arestati cu sutele si miile, sunt batuti, sunt torturati in mod cumplit. Asasinatele si executiile se tin lant, toate acestea doar pentru ca unica vina a nenorocitelor de victime este aceea de a se fi nascut romani".

Cazul Ferenczy Gyorgy nu este insa singular. Si alte personalitati maghiare, chiar si unele autoritati ale statului ungar au recunoscut vinovatia armatei ungare si a civililor maghiari in asasinatele comise in Nordul Transilvaniei. Conform unui raport din 3 octombrie al ministrului roman la Budapesta, contele G.Bethlem a declarat ca persecutiile contra romanilor "sunt infioratoare" si ca "autoritatile militare taie si spanzura, nevoind sa asculte ordinele moderatoare date de guvernul ungar". Intr-un alt document diplomatic, o nota din 28 octombrie 1940, se afirma ca in cadrul unor cercuri responsabile maghiare masurile antiromanesti sunt considerate excesive.

De o maniera fara echivoc, prin cuvinte seci si totodata sugestive, aceeasi situatie este descrisa de un document al Biroului de Contrainformatii al Sectiei a II-a a Marelui Stat Major Roman in 1945, intitulat "Studiu documentar aspura atrocitatilor comise de unguri fata de populatia romana din Ardeal in timpul de la 1940-1945". Se apreicaza ca in toata perioada ocupatiei partii de nord a Transilvaniei "toate manifestarile ungurilor fata de populatia romaneasca din acest teritoriu au fost animate de dorinta de a razbuna o pretinsa nedreptate istorica ce li s-ar fi cauzat prin tratatul de la Trianon si de ura implacabila impotriva a tot ce este romanesc, intretinuta si transmisa timp de veacuri printr-o imensa propaganda sovina".

Opinia publica romaneasca a fost cel mai mult socata de asasinatele din nordul Transilvaniei, din documentele vremii rezultand barbaria comportamentului ocupantului si incadrarea faptelor criminale intr-un plan general de purificare etnica. Si toate acestea in ciuda intelegerilor facute in contextul retragerii administratiei romanesti din Ardealul de Nord.

De la arbitrajul de la Viena au trecut, iata, 65 de ani, iar strigatele de durere ale romanilor asupriti de ceea ce a urmat, nu ne lasa sa uitam ce s-a intamplat atunci, in numele unei "dreptati" a dictaturii inumane.

Actele criminale din acea vreme au lasat urme adanci asupra romanilor ardeleni, insa cei care astazi au tot felul de pretentii: rediscutarea Tratatului de la Trianon, reabilitarea lui Wass Albert sau autonomia teritoriala pe criteriul apartenentei la o etnie. "uita" sa aminteasca de aceste atrocitati comise cand au avut ocazia sa fie stapani pe un teritoriu care niciodata nu a fost al lor.

Filme documentare, simpozioane cu titluri pompoase, zeci de site-uri de Internet, toate bombardeaza opinia publica de pretutindeni cu o istorie trunchiata, care prezinta "drama maghiarilor ramasi in afara patriei mama". Dar nu scot o vorba despre atrocitatile comise impotriva a tot ce insemna roman in Transilvania.

Aceasta propaganda perversa care inoculeaza in constiinta tinerilor maghiari o alta lume, o alta istorie, face apologia unor criminali de razboi, care stimuleaza sentimente nationaliste ce nu-si mai au locul intr-o Europa unita, moderna, cladita pe ratiune si intelegere, ne obliga sa nu uitam de acest trist eveniment al semnarii Dictatului de la Viena, ne obliga sa pastram un moment de reculegere pentru toti cei ucisi in Ardealul de Nord ocupat, ne obliga sa le pastram vie amintirea, pentru ca astfel de drame sa nu se mai repete, oricare ar motivatiile sau formele de manifestare.

Greg Gill 8/29/2005
(preluat din Observatorul)

SEMNIFICAŢIA ZILEI NATIONALE A ROMANIEI

SEMNIFICAŢIA ZILEI NATIONALE A ROMANIEI

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]

O necesitate istoricã - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”